Bună, sunt Daniela Nistor și cred că fiecare elev merită să descopere ceva ce mie mi-ar fi prins tare bine să aflu mai devreme: nu trebuie să petreci ore în șir cu o carte în față pentru a învăța bine. Trebuie să știi cum să înveți.
Povestea mea a început cu o frustrare pe care mulți elevi o cunosc. Petreceam ore întregi încercând să memorez mecanic fraze și cuvinte, repetând lecțiile până când simțeam că nu mai pot. Învățam, uitam, reluam. Și mă întrebam dacă nu există o cale mai simplă.
Apoi, într-o zi, am descoperit într-un anticariat o carte veche despre tehnici de memorare și despre oameni capabili să rețină cantități impresionante de informații într-un timp foarte scurt. Atunci am avut acel moment de revelație: „Aha! Deci se poate și altfel!”
Am început să caut, să citesc, să experimentez și să adun tehnici pe care le-am transformat, treptat, în propriul meu sistem de învățare rapidă. Le-am aplicat la biologie și la celelalte materii, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Am terminat liceul cu rezultate foarte bune, apoi am urmat două facultăți în paralel.
În timp ce pentru mulți studenți o sesiune cu șapte examene era o adevărată provocare, eu reușeam să fac față cerințelor ambelor facultăți și, în același timp, să mă implic în activități care m-au ajutat să cresc și dincolo de sala de curs: voluntariat, ONG-uri studențești, peste 20 de proiecte internaționale de schimb de tineri, cursuri de formare, roluri de formator și mentor. În 2018 am câștigat Bursa Privată COSMOTE, o recunoaștere care a reunit rezultatele academice și implicarea în societate.
Nu spun toate acestea pentru a demonstra că există o rețetă magică a succesului. Le spun pentru că am trăit pe propria piele diferența pe care o pot face metodele potrivite. Când înveți mai eficient, nu câștigi doar timp. Câștigi timp pentru a trăi, pentru a descoperi și pentru a deveni omul care îți dorești să fii.
Am continuat să lucrez cu tinerii, ca voluntar într-un ONG din Suceava, unde am susținut cursuri și activități de formare. Am întâlnit tineri inteligenți, curioși și capabili, dar copleșiți de volumul de materie și de teama că nu vor reuși să rețină tot ce li se cere. Și mi-am amintit de mine.
Așa a luat naștere Academia Învățării Rapide: ca să duc mai departe ceea ce am învățat, nu doar pentru câțiva tineri cu care lucrez direct, ci pentru cât mai mulți elevi. Cred în școală, în efort și în perseverență. Dar cred și că elevii au nevoie să învețe nu doar ce să învețe, ci și cum să învețe.
Nu promit rezultate miraculoase peste noapte. Îmi doresc să le ofer elevilor instrumente pe care să le exerseze și să le folosească în funcție de nevoile lor. Pentru că fiecare copil merită să descopere că poate învăța.